Zilele acestea au fost pline de surprize frumoase pentru mine, iar printre cele pe care le pot impărtăşi şi cu voi, este faptul că am reuşit să îl cunosc mai bine pe Oliviu Crâznic, autorul cunoscut cel mai adesea datorită romanului său foarte popular "... şi la sârşit a mai rămas coşmarul". Acest interviu face parte din campania "Citeşte româneşte" iniţiată de editura Crux Publishing, Yuki Black şi Cărţi cu Colţi.
Romanul tău de debut ...Și
la sfârşit a mai rămas coşmarul a fost foarte bine primit, atât de public,
cât şi de critici. Ce crezi că a contribuit cel mai mult la acest succes?
Cu timpul, mulţi
autori, dobândind experienţă, îşi privesc vechile cărţi cu un ochi critic. Tu
ai schimba ceva la ale tale?
Am observat că ai gusturi muzicale foarte variate. În ce măsură te influenţează muzica atunci când scrii?
Bună ziua, Oliviu! Mă
bucur că am ocazia să te cunosc mai bine prin intermediul campaniei „Citeşte
româneşte.” Pentru început, te-aş ruga să îmi spui câte ceva despre omul din
spatele cărţilor.
Bună, sentimentul este
reciproc. Ce aș putea să îți spun despre mine? Sunt consilier juridic și
scriitor, pasionat de valori spirituale și de misterele Universului, de istorie
și de Viitor, de reflexiile lor culturale, mai cu seamă în cărți, filme,
muzică... Îmi plac pizza cu patru tipuri de brânză și adaos de ciuperci, Coca
Cola (de care nu reușesc să mă las), relațiile interumane civilizate, tot ce
ține de confort, lux și progres... Cam asta ar fi. Plus câteva „amănunte
gotice”, desigur: m-am născut în Transilvania, într-un orășel de munte numit
Lupeni, pe data de 1 noiembrie (Ziua Morților, în zonă), iar unul dintre
sensurile numelui meu de familie este, conform S. Marian (Mitologia
daco-română, sec. al XIX-lea), acela de „zburător/demon erotic”
(„incubus”).
Cum a început pasiunea
ta pentru genul Science Fiction și Fantasy?
Posibil ca totul să fi
început de la rubrica Incredibil, dar adevărat a publicației Magazin,
pe care mi-o citea bunica mea când eram foarte mic. Până să ajung la școală,
citisem deja foarte multe cărți, în special romane de aventuri, dar și opere
din domeniul fantasticului și al științifico-fantasticului, semnate de Edgar
Allan Poe, H.G. Wells, Jules Verne ș.a.
Să publici o carte a
fost un vis al tău din copilărie sau ai descoperit chemarea de a scrie mai
târziu?
Am „flirtat” mereu cu
ideea de a scrie, dar totul a devenit „serios” la cererea expresă a unei
prietene, fără de care, probabil, nu aș fi făcut niciodată acest pas. Adică nu
„probabil”, sigur. Până în acel moment, nu luasem nici o clipă în calcul, cu
adevărat, această posibilitate.
A fost un complex de
factori. Nu prea s-a mai scris așa ceva, nici măcar pe plan internațional, în
ultima vreme, și eu cred că mulți cititori așteptau noutăți într-un domeniu
atât de complex și de profund ca goticul, noutăți pentru care își cam
pierduseră speranța... A ajutat și documentarea intensă, care a impresionat (aici
trebuie să le mulțumesc unor scriitori-cercetători precum Mihai Gheorghe
Andrieș, Dan Apostol, Ion Hobana, Horia Matei, Alexandru Mironov, Paul
Ștefănescu, din cărțile cărora am aflat multe despre enigmele lumii
înconjurătoare, înainte de a mă apuca să le cercetez temeinic eu însumi). De
asemenea, faptul că romanul oferă și o poveste de dragoste, și o anchetă de tip
polițist, și o atmosferă de epocă, dar mai ales, faptul că oferă surprize în
cascadă, suspans, aventuri, fiori – toate acestea, în aria verosimilului (am
fost foarte atent ca povestea să fie credibilă, sau, în orice caz, să fi putut
fi considerată credibilă de către omul medieval).
Acolo unde a fost nevoie,
am schimbat. Am rescris povestirile Ellen Lee (a cărei primă versiune
trebuia să respecte un anumit număr de semne pentru a fi publicată într-o
antologie, dacă îmi amintesc bine, și trebuia scrisă și într-un anumit termen,
ceea ce nu mi-a permis să îi confer chiar forma ideală) și Tempus fugit
(pentru care, la câțiva ani de la prima scriere, îmi mai veniseră câteva idei).
În rest, nu, nu este cazul să schimb nimic – cel puțin nimic important. Sunt,
sincer o spun, foarte mulțumit de textele mele, și le recitesc des, cu mare
plăcere.
Am observat că ai gusturi muzicale foarte variate. În ce măsură te influenţează muzica atunci când scrii?
Muzica mă ajută să creez o
atmosferă propice scrisului, să „intru” mai ușor în poveste – tot așa cum ajută
unui film o coloană sonoră adecvată. De asemenea, muzica, la fel ca și cărțile
sau filmele, oferă nenumărate surse de inspirație iubitorului de cultură, și
chiar informații prețioase pentru documentare, te poate ajuta să înțelegi mai
bine ce simte un anume personaj (fictiv sau istoric) etc. Mai multe despre
influența muzicii asupra operei mele poți citi în studiului lui Ștefan Bolea,
publicat în revista Echinox editată de Universitatea Babeș-Bolyai din
Cluj, dar disponibil și pe internet: Once Upon Atrocity. Gothic Music
Influences in the First Romanian (Neo)gothic Novel
[http://phantasma.lett.ubbcluj.ro/?p=5057&lang=en].
Ce îmi poţi spune
despre noua ta carte – Ceasul fantasmelor?
Ceasul fantasmelor este, cu adevărat, un obiect de
colecție, și pentru aceasta trebuie să le mulțumesc editorilor mei, Andreea
Sterea și Șerban Andrei Mazilu (el însuși un mare scriitor, autorul
excelentului Anotimpul pumnalelor, astfel încât probabil că mi-a înțeles
majoritatea doleanțelor), întregii echipe a Editurii Crux și, nu în ultimul
rând, ilustratorului Ionuț Bănuță. Volumul a fost publicat în condiții ideale:
copertă plastifiată lucioasă, ilustrație aleasă de mine, hârtie albă, durabilă,
de calitate superioară, tehnoredactare urmând modelul cărților de epocă (modul
în care sunt separate episoadele în interiorul unei povestiri, de pildă),
redactare care mi-a respectat munca (nu s-a intervenit pe text decât pentru a
mi se atrage atenția asupra unor mici neatenții, nu s-au făcut modificări fără
acordul meu – nici măcar la nivelul virgulelor)... Cât despre cel mai important
aspect, conținutul – prozele („ceasurile”, cum le alintă, spre bucuria mea,
cititorii) reunite sunt în forma lor optimă, așa cum am considerat eu că
trebuie să fie. Și sunt, desigur, proze despre răzbunători răniți și fete cu
trandafir în păr, despre preoți, spadasini și ocultiști, despre trecători
înghețate și despre legiuni romane asediate de dușmani nelumești, despre
ucigași în serie, îngeri și demoni, despre „spiriduci” și iele, despre
exorciști dubioși și adolescenți curajoși, despre unele personaje principale
sau secundare din ...Și la sfârșit a mai rămas coșmarul (Arthur, Armand,
Louis, Juliette, Conrad Lorenz și Căpitanul Farrell) și despre preafrumoasa
Ermengaarde din Dinastia Eyes, cea care a transformat farmecul feminin în armă
supremă.
Unii autori se inspiră
din întâmplări reale, din vise... Ţie de unde ţi-au venit ideile?
Din istorie și din
experiența personală, ori din experiențele cunoscuților mei. Unele personaje
sunt copii fidele ale realității („Adrianna de Valois” este modelată atent
„după chipul și asemănarea” prietenei care m-a îndemnat să scriu și să public
cartea), altele combină figuri istorice (Regele Arthur, Dr Joseph Bell, Ducele
de Guise, Doc Holliday, Conrad de Marburg, Margareta de Valois, Francois
Vidoq), cu figuri aflate în anturajul meu, în prezent sau în trecut, ori cu
fațete ale personalității mele – desigur, transfigurate artistic. Astfel că,
dacă se recunoaște cineva în vreun personaj (cum s-a mai întâmplat), să nu se
sperie – a fost modelat în asemenea fel încât să servească poveștii, cu toate
avantajele și dezavantajele aferente (zâmbet).
De ce crezi că românii
citesc majoritar romane publicate de străini şi nu le dau o şansă şi autorilor
români? Cum am putea schimba asta?
Din nou, avem de a face cu
un complex de factori, dar voi menționa numai doi. În primul rând, literatura
română cu adevărat valoroasă, și care ar putea cuceri cititorul, nu este
promovată de către mass-media (și nu numai de către mass-media) – moștenire a
regimului comunist, care considera că toată literatura non-rurală și
non-proletară, literatura extraordinarului în special, era periculoasă, motiv
pentru care o cataloga drept „literatură pentru copii”, încercând să
descurajeze crearea acesteia. Fenomenul continuă, din păcate, și astăzi. În al
doilea rând, după ce ai citit pentru școală Ion, e dificil să îți
imaginezi că un român ar putea scrie ceva comparabil cu Dune – oricâtă
imaginație ai avea (altfel ar sta lucrurile dacă s-ar studia, în loc de Ion,
o altă operă a lui Liviu Rebreanu, anume Adam și Eva – sau poate că mă
înșel și s-a mai schimbat programa școlară de când am terminat eu studiile,
ceea ce ar fi foarte bine). Ce putem face? Simplu: să promovăm prin toate
mijloacele care ne stau la îndemână, de la viu grai la Facebook și bloguri,
cărțile bune scrise de autori români – și, mai ales, să le cumpărăm, pentru ca
oamenii în cauză să continue să scrie.
Începând de anul
trecut, s-a format treptat o comunitate pe YouTube, alcătuită din tineri români
care vorbesc despre cărţi, numită Booktube România, din care fac şi eu parte.
Eşti la curent cu acest fenomen? În ce măsură crezi că părerile noastre pot
influenţa cititorii din România?
Am
auzit de fenomen, vă felicit, dar mărturisesc faptul că știu prea puține despre
activitatea voastră. Sper să remediez aceasta în viitor. Fără îndoială, puteți
aduce o schimbare. Cu toții putem. Prin urmare, contăm pe voi.
În
final, ai vrea să le transmiţi ceva celor care citesc aceste rânduri?
În
primul rând, vă mulțumesc pentru că ați citit acest interviu. În al doilea
rând, vă felicit pentru preocupările voastre culturale, pe care le-ați dovedit
arătând interes celor scrise aici. În sfârșit, mi-ar plăcea și să ne cunoaștem
mai bine prin intermediul cărților mele – astfel că, dacă citiți romanul
gotic/vampiric/de epocă, dragoste, suspans și mistere ...Și la sfârșit a mai
rămas coșmarul sau volumul de povestiri destinate miezului nopții, din a
mea arhivă de „romantic terrors” – Ceasul fantasmelor –, vă aștept cu
opinii după lectură pe pagina mea de Facebook. Pentru că Non omnis moriar –
Not Everything Dies. Și pentru că merităm cu toții o șansă de a Trăi
fantastic.
Frumos spus! Mulţumesc şi eu, Oliviu, că ai acceptat să îmi răspunzi şi abia aştept să îţi citesc noua carte. :)